Alexa (studentă marketing & brand management - Lund University)

  • Alexa Sferle

    Alexa Sferle Poză: Christofer Carlsson

În primul rând spune-ne povestea ta

Numele meu este Alexa, am 24 de ani şi sunt studentă. Am studiat 3 ani administrarea afacerilor în București, iar acum urmez un program de master în Marketing & Brand Management în Lund, Suedia.

De unde ai acest interes pentru Suedia?

De fapt eu am ales universitatea, nu ţara, deşi şi ţara a influenţat decizia mea. Am vrut să studiez în Lund datorită tradiţiei şi reputaţiei, dar şi pentru că exista o perspectivă modernă asupra educaţiei. Lund este combinaţia perfectă între cele două aspecte. În plus am şi o slăbiciune pentru ţările nordice. 

Unde și ce ai studiat?

Anul trecut am fost în Lund pentru a studia timp de un an un curs la nivel de master -Marketing & Brand Management. Cu toate că aveam mari aşteptări venind la Lund, acestea mi-au fost depășite, iar comparând sistemul de învățământ superior de aici cu cel din Suedia, cel din Suedia este mai bun. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că profesorii erau şi practicieni în domeniul lor, iar micul oraş Lund se concentrează pe studenți. Apoi m-am întors în Bucureşti şi am obţinut un loc de muncă grozav şi cred că experienţa mea din Suedia m-a ajutat.

Care a fost prima impresie despre Suedia?

Îmi aduc aminte că în prima zi am fost foarte entuziasmată că am întâlnit atâţia oameni amabili. Într- una din primele zile, în timp ce eram pe stradă cu harta în mână încercând să găsesc drumul spre universitate, un tânar suedez s-a oprit să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor şi s-a oferit să îmi arate el drumul. Toată lumea a fost foarte amabilă.

Care a fost principala ajustare pe care a trebuit să o faci în calitate de român în Suedia?

Zâmbind răspunde: a trebuit să mă adaptez la faptul că sistemul public de transport chiar funcţionează conform programului. Un aspect pozitiv a fost acela că a trebuit să ma adaptez intr-un sistem nou de învăţămant, unde mai mult de jumătate din grupă erau studenţi internaţionali, venind din culturi diferite.

Ce ți-a plăcut cel mai mult în Suedia?

Fenomenul fika şi tradiţia în jurul acestei activităţi era foarte drăguţă. Îmi este dor şi de plimbările de seara cu bicicleta prin Lund.

Care e principala diferență între a studia în Suedia și a studia în România?

Modul de abordare atât al studenţilor cât şi al profesorilor este diferit; în Lund subiectele erau tratate cu mai multă rigurozitate şi aprofundare facând ca sistemul de educație să fie calitativ mai bun. De asemenea gradul de muncă în echipă încorporată în cadrul cursurilor a fost o surpriză placută şi ceva diferit faţă de România, deşi a început şi aici sa fie la fel.

Nu toată lumea ar alege Suedia ca destinație. Ce sfat le-ai da altora care vor să studieze în Suedia?

Sistemul de învăţământ suedez are o gamă de programe foarte bună și este un mediu plăcut în care să locuieşti, deşi poate că nu este o destinaţie evidentă; dacă analizezi şi cercetezi
un pic vezi imediat avantajele. Iar în Lund, organizaţiile studenţeşti şi săptămânile introductive îi ajută pe studenții internaționali să se adapteze.

Zâmbind Alexa ne dă două sfaturi utile: nu face prea mult contact vizual în mijloacele de transport în comun şi aşteaptă-te să găseşti o ţară obsedată de Eurovision!

"Don't just pick a place. Pick a future!"

www.studyinsweden.se

www.sweden.se